marți, 21 august 2012

Eu și eu


Eu sunt ruda mea de sânge
De mă uit puţin în zare,
Sunt şi-acela care plânge
Şi-acela pe care-l doare.

Cred că tot ce fac e-n van,
Capul în nori e-ascuns mereu,
Eu sunt singurul meu duşman,
Mă lupt cu mine şi pierd eu.

Mă tot întreb ce să mai fac,
Aştept un răspuns de la Tine
Că eu cu nimeni nu mă-mpac
Şi nici eu nu mai cred în mine.

Doar eu sunt cel ce mă ajut
Ş-acelaşi om ce mă indură
Iar când cu mine eu mă lupt
Tot eu sunt cel ce mă înjură!

joi, 16 august 2012

Efemeritate




Iartă-mă !
Eu am uitat cuvintele
Cu care să te laud pe Tine
Într-un loc ascuns din mine.
Eu sunt răul ce se abate
Asupra mea
Şi vântul care bate
A vreme rea.
Păzeşte-mă !
Eu nu pot să fiu la toate atent
Şi oricum am să uit tot ce am ştiut
Când viitorul îmi va fi prezent
Iar prezentul va deveni trecut.
Timpul va trece uşor şi în neştire,
În mintea mea rămâne doar o amintire
A clipelor frumoase de visare
Şi iata-mă acum că-Ţi cer iertare !
Iubeşte-mă !
Pentru că aşa am să fiu sigur
Că sufletu-mi va fi tânăr mereu,
Că împotriva morţii nu sunt singur,
Împotriva mea sunt doar eu.
Ajută-mă !
Eu am încetat să m-ajut
Încă de când m-am născut.
Realizez acum
Că sunt mai liber decât gândul,
Mai fragil decât clipa,
Sunt geniul nebun
Ce nu ştie nimica !
Visul meu a trecut
Sunt pierdut !
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...